SEPTEMBRIE 2001, Nr.9(373), anul VI (36)

 

Home ]

 

 

Dan Berindei

Paul Miron

Vartan  Arachelian

Gheorghe Sasarman

Marian Dopcea

Nicolae Motoc

Stoica Lascu

Ioan Radu Vacarescu

Iulian Talianu

Carti si semnificatii

Tondelli

Valeriu Rapeanu

 

 

 

 

 

 

 

-------------------------

 

 

   

Paul Miron

PLECAREA DIN DOBROGEA

    Vara ce tocmai s-a călătorit a fost milostivă cu mine. Am binecuvântat-o dimineața și mai ales serile când ne aducea podoabele cerului, luna și stelele.
    Ne închinam atotputernicului soare ce se ridica din adâncul mării după mărunte pregătiri. Apăreau pe firmament draperii multicolore, diafane străluciri de o clipă, repede schimbătoare; apoi cerul se deschidea și cei ce cunosc misterele legate de zeul Sol, puteau privi focul din mijlocul raiului. Dobrogea 2001. Acum douăzeci de ani descopeream bogățiile frumuseții dobrogene. åst-an am numărat cu râvnă pașii mei după sfințitele vechi urme. Am regăsit dâra de spumă mișcătoare, speranța apelor de a se întinde peste uscat. Înainte de plecare, la Constanța, mă consideram un expert, cunoscător al Tomisului nou, mi se părea că familia tomitană mă acceptase; eram membru al unei societăți alese și pestrițe, participam la schimburi de păreri în localuri convenabile sau la universitate cu profesori, totdeauna grăbiți să nu piardă orele destinate altor școli superioare din nevoile pungii. Eu însă pluteam într-o atmosferă ciudată, în care visul îmi părea mai sigur decât realitatea. De la Dunăre până la frontiera dinspre Balcic, dar mai vârtos în burgul ferchezuit pentru turiști, în ceața blândă care sorbea lumina felinarelor, am văzut corăbii încărcate cu giuvaiericale și alte lucruri scumpe urmând vaselor de război și de pace. Din țărână răsăreau îngropatele umbre ale împăraților ce s-au succedat aici. Urcam pe puntea pavoazată cu lucitoare drapele tricolore, de unde salutam pe toți musafirii plutitori, indiferent de menirea ca și de scopul participării lor. Câte un caic se rotea împrejurul navelor străine ca o stea nomadă, licărind până departe unde cerul se razemă de talazurile Pontului Euxin.
    În ultima zi, încărcat de imagini dobrogene ca un știubei gata de roire, m-am plimbat prin oraș, doritor să mai văd ceva interesant. Pentru prima dată nu-mi luai carnețelul ce mă însoțea la toate manifestările culturale. Deodată fui înconjurat de o grupă de studenți care sporovăiau într-o limbă necunoscută. Fără să-mi dau seama, m-am luat după ei, apoi i-am pierdut ca să-i regăsesc la Muzeul de Artă, la intrare. Am trecut cu ei ca unul de-al lor prin vămi ospitaliere, neștiutor încotro s-o iau. Eram din nou singur, eram stingher. Îmi cunoșteam starea aceasta din multe clipe trăite la răscruci în care, fără să gândesc, adulmecam bucuriile pradei. Să urc, să cobor? Aluzii la subsol râsul și buna dispoziție a nebănuitelor călăuze. Întrebai pe un student bălai, scandinav sau german, ce vânt l-a adus aici. Îmi arăta anunțul de pe ușă: Vernisaj Daniela Țurcanu — Expoziție de pictură. Ceremonia de inițiere fu deschisă de directoarea instituției, un perfect ritor, vorbind liber, savant și totuși clar. Laudele aduse artistei erau toate calificative întemeiate. Acum, copleșită de emoție, părea că cere iertare de la toți cei pe care i-a depășit. Doamna directoare prezentă pe tânăra pictoriță și ne vorbi de operele sale. Am aflat că este profesoară la Departamentul de Artă a Universității „Ovidius” din Constanța, că a făcut studii de documentare în Spania, Franța, că aparține unei formații politice unde activează în prima linie. Când a vorbit am simțit și noi împreună cu dânsa importanța ceasului solemn care o legitima treaptă cu treaptă în cetatea meșterilor zugravi.
    În expoziție, fiecare tablou, fiecare lucrare se deosebea prin nemărginita multitudine de culori jucăușe, provenind desigur din curțile, din codrii și poienele Ceremușului din care se trage. Temele moderne își descopăr rădăcinile de la începutul lumii. Aspre sau netede, ele pot fi înțelese ca moștenirea strămoșilor din bisericuțele bucovinene, noutăți fantastice într-un context din lumea asta cu ușoare dezveliri laice față de canonul clasic. Citim seninătate, armonie, dar și demitizare, ironie înveselitoare. Un exemplu semnificativ este parada nudiștilor de la Vama Veche în care tentația corpurilor nude e cenzurată de amintirea înspăimântătoare a Pogorârii la iad.
    Vama Veche începe să semene cu Balcicul de altădată, însă fără delectările civilizației de atunci. Tot la Vama Veche, descoperită prin excepționalele lucrări semnate de Silvia Radu, Anamaria Smigelschi și Vasile Gorduz, s-au împlinit biruințele frumosului din mâinile tinerei pictorițe. Ea a devenit fântâna ce dezleagă tainele Dobrogei în care ne mișcăm.
    Cât despre mine, despărțirea de Constanța îmi cade mai greu.