SEPTEMBRIE 2001, Nr.9(373), anul VI (36)

 

Home ]

 

 

Dan Berindei

Paul Miron

Vartan  Arachelian

Gheorghe Sasarman

Marian Dopcea

Nicolae Motoc

Stoica Lascu

Ioan Radu Vacarescu

Iulian Talianu

Carti si semnificatii

Tondelli

Valeriu Rapeanu

 

 

 

 

 

 

 

-------------------------

iulian talianu

 

 

   

Iulian Talianu


IULIAN TALIANU

vara în sud
vara în sud
crucile parcă sunt mâini
ce se roagă / seceta pare o ființă
sălbatică / în orașul din câmpie

fiecare amintire începe cu o fântână
Doamne / ce izbitor seamănă lacrimile
cu roua / arborii sunt mai osteniți
decât caii / întunericul parcă e un bolovan

ce se rostogolește cu o furie pe care
n-o au decât îndrăgostiții / iarba refuză
să se mai unduie în vise

simt cum se stinge un foc în mine
și n-am liniște ca luminișul dintr-o poiană

mari strângeri de inimă
când vine vorba de mărunțiș
tot cerșetorul rămâne cel mai bogat
lacrima zilei de ieri îngrașă
bucuria nopților ce vor urma
în timp ce tu ești sortit
să cari lumina cu oglinda

să nu uiți că învinșii știu
întotdeauna care e cu adevărat
prețul gloriei / până și natura moartă
a toamnei s-ar lumina
dacă vei scrie și mâine un poem

prin orașul copilăriei
moartea prietenilor dezvăluie
și azi mari strângeri de inimă

tabloul orașului
ți se întâmplă să asculți
marile tăceri ale nunților sparte
să vezi atunci turiștii scormonind
prin nisipul unor întâmplări
și prin amintiri
acolo unde căutătorii de aur visează
pentru a nu știu câta oară focul

îndoiala și ispita
te vor însoți pretutindeni
și nu vei uita obiceiul
celor care sfidează timpul
pacostea și căderea serii
încă mai visezi c-o să ai chibzuința
măturătorului care împinge nopțile
dincolo de oraș
dincolo de suferință
pentru gândurile tale sălbăticia
este totuna cu singurătatea

tabloul fiecărei dimineți
îți va aminti de bătrânii orașului
și de fiii lui risipitori
după cum vezi ei sunt
și azi printre cei mai costelivi

sufletul ca un cobai
din patru în patru ani afli că orașul are fanfară
dirijorul ei este mai grăbit decât luna mai
când boarea nopților de dragoste se strecoară
printre noi sufletul e hărțuit ca un cobai

parfumul face acum cele mai înalte valuri
femeile parcă au inventat mersul pe jos
și inimile noastre sunt ca două maluri
crescute din lacrimi sau din urletul meu nemilos

șoapta firului de iarbă e ascuțită ca briciul
până și berzele aduc numai copii din flori
sufletul meu se-nchide în sine precum ariciul
în cămașa ta se îmbracă vântul și te înfiori

în ochii noștri parcă se joacă tot orașul
până și mutul se teme să nu cânte
căci s-a îndrăgostit și simte că e lașul
pe care bucuria o să-l înspăimânte

iubito tu vei râde în somn ca o bătrână
ce trece strada când sărbătorile o iau de mână

bătaia unui clopot
e un ger năprasnic de parcă sufletul meu
ar fi o peșteră / diminețile se apropie de noi
cu temeri și vise năruite / toamna se strecoară

printre ulucile grădinii / colcăie spaima prin frunze
și pe nesimțite tăcerea se mută de la un copac
la altul / inima mea așteaptă să fiu
ceea ce am fost / timpul pune cruce
ultimului fior și drumurile sunt lungi
ca liniile din palmele unei femei sfioase

trăim o frenezie nemaiîntâlnită bucuriile
mărunte / nopțile trec pe lângă noi ca săniile
trase de reni / bătaia inimii bătaia unui clopot
pe care îl țin în brațe

haina îndrăgostitului
într-o noapte viitura toamnei
sugrumă grădina și ultimele ecouri
în umbrele ce se clatină pe drum
parcă s-a pitit disperarea
fugărită din oraș

ca mâine sufletele noastre milostive
vor trăi o bucurie
ce va fi scrijelită pe o piatră
mi-e teamă când îl aud pe tata
spunând că a visat clopote bătând

cu urechea pâlnie ascult cum șobolanii
ronțăie zidurile orașului din temelii
și descopăr că doar haina
îndrăgostitului mai îmbracă o emoție

într-o capcană
să ne trezim că în cuvintele poemului
a ațipit până și vântul și ziua ta
să fie neliniștită ca luminile dintr-o peșteră
să auzim cum se strecoară rugăciunile
pe sub ușa bisericii

să amintim în scrisori de lanurile obosite
de atâta vară / de nunțile sparte
și de morții spălați într-o veselie
să amintim de femeia ce pare umflată
cu pompa de la bicicletă

să fulgere peste singurătatea câmpiei
o adiere să se agațe de noi și să ne oprim
descumpăniți ca furnicile pe sub mesele goale
fetele să fie măritate de gărgărițe
să auzim în zori mormăitul
apăsător al fluviului când se sprijină
pe umerii mei umbra frântă a pădurii

inimile să facă niște salturi uriașe
ca iepurii căzuți într-o capcană